Ieri seară conduceam dinspre Bârlad spre Iași. Lăsasem în spate Vasluiul și treceam prin sate fără nume. Ca gâsca prin apă.

Noapte. Drumul pustiu. Ultima mașină cu care mă întâlnisem: acum 5 minute. Viteză cam 70-80km/h. Relaxat. Mă gândeam la ale mele.

Deodată, văd un om înalt, îmbrăcat cu o geacă aproape roșie. Observ că vrea să traverseze. Ouch, e la o trecere de pietoni! Mai bine trec – îmi spun. E mai safe decât să frânez. Mă uit în spate – nicio mașină. În față – nada. Mă trezesc apăsând pedala de frână. Opresc în siguranță în fața trecerii. Nu am luat conștient această decizie, deși eram complet conștient de tot ce se întâmplă în jur.

Omul se uită la mine surprins. Pășește pe trecere și traversează. Când ajunge pe partea cealalătă, se întoarce spre mine, face o mică plecăciune și un semn de respect cu mâna. Îi fac semn înapoi. M-am topit.

Cât de puțin a fost nevoie ca să creăm un moment parcă venit din altă lume. Un moment de “eu contez și tu contezi”. Doar pentru că suntem oameni. Aveam de ales între a acționa ca și cum omul care aștepta la trecere contează, sau a acționa ca și cum nu contează. Am ales inconștient prima variantă, creând ca și consecință un moment în care am contat și eu. Vreau să fac asta mai des. În situații care nu o cer neapărat.

Omul acela traversează strada de mai multe ori pe zi. Pe trecerea de oameni. Oare în ce procent din aceste traversări, șoferul oprește ca să-l lase să treacă? Vorbesc de un sat uitat de lume în mijlocul nopții, nu de o trecere de pietoni aglomerată din Iași, unde te gândești că poate fi un polițist.

Mă întreb acum cât a contribuit la luarea acestei decizii automate conversația pe care am avut-o la Bârlad cu colega mea Maria. De departe cea mai profundă conversație de anul acesta. 5 ore în care am vorbit în mod real despre tot. Genul de conversație care mă duce cu gândul la ideea că “The burden of temporal mortality lifts in the face of genuine dialogue”. Cred că a contribuit mult. După ce trec printr-o experiență profund umană, toate celulele mele au dorința să creeze în continuare experiențe profund umane.